Cauzele privind nulitatea persoanei juridice sunt cele enumerate de art. 196 din Codul Civil si anume:
Continut pagina
Nulitatea persoanei juridice conform Codului Civil
(1) Nulitatea unei persoane juridice poate fi constatată sau, după caz, declarată de instanţa
judecătorească numai atunci când:
a) lipseşte actul de înfiinţare sau nu a fost încheiat în formă autentică în situaţiile anume
prevăzute de lege;
b) toţi fondatorii sau asociaţii au fost, potrivit legii, incapabili, la data înfiinţării persoanei
juridice;
c) obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor moravuri;
d) lipseşte autorizaţia administrativă necesară pentru înfiinţarea acesteia;
e) actul de înfiinţare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de activitate;
f) actul de înfiinţare nu prevede aporturile fondatorilor sau ale asociaţilor ori capitalul social
subscris şi vărsat;
g) s-au încălcat dispoziţiile legale privind patrimoniul iniţial sau capitalul social minim,
subscris şi vărsat;
h) nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociaţi prevăzut de lege;
i) au fost nesocotite alte dispoziţii legale imperative prevăzute sub sancţiunea nulităţii actului
de înfiinţare a persoanei juridice.
(2) Nerespectarea dispoziţiilor alin. (1) lit. a), c)-g) se sancţionează cu nulitatea absolută. (art. 10 NCC)
Nulitatea absolută a persoanei juridice
- Nulitatea absolută se constată exclusiv de instanţa judecătorească [art. 196 alin. (1)
teza 1 C.civ.]. Cazurile de nulitate absolută se regăsesc la art. 196 Cod Civil la literele a, c, d, e, f și g. Nulitatea absolută a persoanei juridice poate fi invocată oricând, de la momentul înregistrării sau înfiinţării acesteia (acţiunea este imprescriptibilă). - Nulitatea absolută a persoanei juridice se acoperă în toate cazurile, dacă, până la
închiderea dezbaterilor în faţa primei instanţe de judecată, cauza de nulitate a fost
înlăturată [art. 197 alin. (2) C.civ.].
Nulitatea relativă a persoanei juridice
- Toţi fondatorii sau asociaţii au fost, potrivit legii, incapabili, la data înfiinţării persoa
nei juridice [art. 196 alin. (1) lit. b) C.civ.]; - Nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociaţi prevăzut de lege [art. 196
alin. (1) lit. h) C.civ.]; - Au fost nesocotite alte dispoziţii legale imperative prevăzute sub sancţiunea nulităţii
actului de înfiinţare a persoanei juridice [art. 196 alin. (1) lit. i) C.civ.].
Interzicerea analogiei în cazul nulității persoanei juridice
Întrucât sunt situaţii juridice care pot genera dispariţia persoanei juridice, cu consecinţe importante nu numai la adresa fondatorilor, dar şi la adresa terţilor cu care persoana juridică ar intra în relaţii juridice şi, în genere, la adresa întregului circuit civil, cazurile de nulitate a persoanei juridice nu se pot extinde prin analogie la alte situaţii învecinate (art. 10 Codul Civil)